Platforma TradeAds permite limitarea frecvenței pentru campaniile CPM

Controlul frecvenței este important pentru campaniile rulate indiferent de vehiculul media. Cu același buget puteți atinge mai mulți indivizi pentru a avea o audiență mai largă.

Inițial campania pornește cu o frecvență limitată la 5 afișări per individ unic. Campania demarată poate fi apoi configurată pentru a seta frecvența dorită per campanie sau la un număr de zile. O altă facilitate este dată de configurarea unui interval minim la care este afișată reclama, astfel încât aceasta să nu ruleze prea des, epuizând prea rapid bugetul zilnic alocat.

Aveți așadar mai multe unelte prin care vă puteți controla bugetul alocat unei campanii online. Cu același buget trebuie să realizați un echilibru între numărul celor care văd reclama și frecvența (de câte ori va vedea cineva reclama). Prin limitarea frecvenței vă asigurați că un individ unic nu vede de mai multe ori reclama decât ați bugetat inițial. Nu este o garanție că va vedea exact numărul de afișări specificat de dumneavoastră, ci doar că acest număr nu va fi depășit.

Pentru campanii care vizează lansări de produse în general obiectivul media vizează un număr cât mai mare de indivizi atinși de mesaj (reach-ul audienței). Pentru campanii de trial sau susținere este nevoie uneori de un număr mai mare de afișări pentru a obține o anumită acțiune din partea vizitatorului. Acest lucru se face în detrimentul reach-ului.

Configurarea frecvenței o găsiți urmând meniul Advertiser > Campanii > Managementul Campaniilor în modulul Setările campaniei (partea dreapta sus a ecranului). Selectați limita maximă de afișări (impresii) pe care le poate vedea un user unic și eventual un interval minim în minute între afișări. După specificarea frecvenței nu uitați să apăsați pe butonul Salvează.

Dacă aveți dificultăți referitoare la utilizarea acestei unelte de targetare puteți apela la serviciul de suport utilizând formularul din pagina Suport. Din păcate nu vă putem oferi sugestii în ceea ce privește frecvența pe care să o configurați, acest lucru depinzând de obiectivele pe care le aveți.

Lasa un comentariu!